[ 24/05/2023 ]

Laboratorul „Inovație pentru incluziune”: „Și mâinile tale pot vorbi!”

Proiectul „Și mâinile tale pot vorbi!” a fost realizat de Casa Republicană de Cultură a Surzilor din Moldova (CRCSM), ca urmare a laboratorului multimedia „Inovație pentru incluziune”, desfășurat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în septembrie 2022.

Produsul final este filmul documentar „Artur”, care descrie viața unui tânăr cu deficiențe de auz. Timp de 7 luni, echipa de creație a surprins și a filmat mai multe episoade din activitatea cotidiană a protagonistului, a realizat interviuri cu părinții, colegii și profesorii eroului principal, pentru a oferi publicului posibilitatea să înțeleagă mai bine viața de zi cu zi a persoanelor cu deficiențe de auz și provocările pe care le au de depășit. De asemenea, echipa a organizat lecții de limbajul semnelor pentru colegii și profesorii din Centrul de Excelență în Energetică și Electronică (CEEE), acolo unde își face studiile Artur, protagonistul proiectului.

„Procesul de educație incluzivă ia amploare în Republica Moldova. Copiii cu deficiențe de auz sunt integrați în instituțiile de învățământ general și nu au acces la limbajul semnelor – limbajul matern al persoanelor cu deficiențe de auz –, respectiv nu au acces la informație, educație și comunicare accesibilă. Prin acest proiect, ne-am propus să diminuăm bariera de comunicare a persoanelor cu deficiențe de auz și să popularizăm limbajul semnelor în Republica Moldova”, ne spune Alla Bargan, autoarea proiectului, directoarea Casei Republicane de Cultură a Surzilor din Moldova (CRCSM).

„Beneficiarii acestui proiect, pe de o parte, sunt persoanele cu deficiențe de auz, care să regăsesc în acest film și au posibilitate să se manifeste, să fie auziți. Pe de altă parte, sunt oamenii care nu cunosc despre specificul persoanelor hipoacuzice și care s-au dovedit afi deschiși pentru schimbări și pentru diminuarea barierelor de comunicare prin studierea limbajului semnelor”, mai precizează Alla Bargan.

La evenimentul de lansare a proiectului au fost prezente circa 50 de persoane, inclusiv reprezentanții CEEE, reprezentanții Asociației Surzilor din Republica Moldova, CRCSM, mass-media.

Laboratorul „Inovație pentru incluziune” a fost organizat în cadrul proiectului „Promovarea coeziunii sociale în Moldova prin încurajarea incluziunii și diminuarea discriminării”, desfășurat de CJI în cadrul programului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II”, implementat cu suportul guvernului Elveției.